Categorie Arhiva: 2.0

Ian 12 2017

Târnăveni 2.0. Municipiul are o creşă modernă

Joi a avut loc recepţia lucrărilor la creşa din municipiul Târnăveni. Primăria municipiului a accesat o linie de finanţare prin fonduri norvegiene. Proiectul presupune cofinanţare „0” din partea Primăriei Târnăveni, singurele cheltuieli fiind cele de proiectare. Mai urmează o perioadă scurtă de obţinere a tuturor avizelor după care creşa va fi deschisă. Locaţia aleasă este …

Continuare

Ian 06 2017

Târnăveni 2.0 ! Pentru prima dată optimismul se simte în rândul localnicilor

Chiar dacă e mai timid, optimismul îşi face simţită prezenţa în starea de spirit a localnicilor. Conform unui sondaj online realizat de portalul Tirnaveni.ro în care localnicilor li s-a cerut să compare cum a fost anul care tocmai s-a încheiat cu 2015, în premieră după mulţi ani, starea de spirit înregistrată este una pozitivă. Un …

Continuare

Ian 01 2017

Târnăveni 2.0. Totul la superlativ

Fiecare oraş are caracteristici pozitive sau negative. Cu toată propaganda negativă pe care a fost nevoit să o îndure Târnăveniul, în cea mai mare parte din partea propriilor locuitori, care uneori au fost îndreptăţiţi să o facă, iar alteori doar veşnic nemulţumiţi, oraşul continuă să trăiască şi să se adapteze lumii moderne. De multe ori, …

Continuare