Stiri locale

Cum s-a schimbat satul Richiș după ce a fost cucerit de străini

La începutul anilor ’90, niciun antropolog nu i-ar fi dat vreo şansă micului burg nemţesc din nordul judeţului Sibiului, aflat la 60 de kilometri de Tarnaveni. Saşii care până atunci ținuseră locul în viață, puseseră lacăt pe case şi plecaseră să-şi construiască alte vieţi în Germania. În urma lor rămăseseră doar cei care încă n-aveau unde să se ducă. Richisdorf, altădată satul bogaţilor, avea acum toate datele pentru a ajunge o ruină. Prin secolul XV era un pol religios și economic. Acum, însă, nimeni nu mai credea în istorii rurale ori în poeme şi părea că singurul lucru veşnic care s-a născut în satul acesta este sărăcia. Dar acolo unde fatalismul românilor n-a mai lăsat loc pentru nimic, nici măcar pentru dorinţa de a supravieţui, speranţa a venit de la o mână de venetici care au înțeles cât de frumos și important este să nu lași un loc să moară.

Astăzi, sunt destui locuitori ai satului Richiș, comuna Biertan, care vorbesc despre splendoarea locului unde le-a fost dat să trăiască şi despre belşugul pe care natura îl dăruieşte celor care ştiu s-o preţuiască. Pare că undeva s-a produs un scurtcircuit. E, de fapt, un întreg proces. În ultimii ani, tot mai mulţi străini au cumpărat casele vechi ale saşilor şi s-au mutat în sat, fascinaţi de simplitatea şi de pitorescul bătrânului burg transilvan. Richiş este azi satul cu cea mai mare diversitate culturală din România: 12 naţionalităţi într-o localitate cu doar 700 de suflete.

Când turiştii au bătut la porţi să cumpere zacuscă, slănină sau vin, parcă li s-a arătat şi sătenilor minunea. Oamenii au început să-nţeleagă ce înseamnă turism verde şi de ce altora le plac drumeţiile cu bicicleta şi în căruţe trase de cai, de ce fac trasee pe crestele dealurilor şi de ce mănâncă cu atâta plăcere legumele din grădină. Au început richișenii să înțeleagă, chiar dacă ei tocmai de asta erau sătui. Se mai miră câteodată, omeneşte, că nu-nţeleg de ce, când au condiţii aşa bune la pensiune – camere, băi, apă la chiuvetă -, oamenii tot la cort vor să doarmă.

Citește materialul integral pe Recorder.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *