«

»

Mar 20 2017

Plan de măsuri împotriva cerşetoriei la Târnăveni

Luni la Primăria municipiului Târnăveni a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai conducerilor Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale, la care au fost invitaţi șefii magazinelor Lidl, Profi și Penny. Scopul discuției a fost combaterea fenomenului cerșetoriei în proximitatea magazinelor mari din Târnăveni și a pericolului de contaminare cu diferite boli, la care sunt expuși cetățenii care intră în contact cu diferite persoane purtătoare de viruși.

S-a stabilit un plan de măsuri prin care paza parcărilor supermarketurilor va fi îmbunătățită, iar atunci când situația o va impune, agenții de pază vor alerta instituțiile responsabile cu ordinea publică prin apel la 112.

„Fenomenul cerșetoriei ia amploare numai în măsura în care cetățenii îl încurajează. De aceea, este foarte important ca în aplicarea acestor măsuri să beneficiem, în primul rând, de colaborarea cu dumneavoastră. Nu oferiți bani cerșetorilor, iar în cazurile în care aceștia devin agresivi, fizic sau verbal, sunați la 112!” a afirmat primarul Sorin Megheşan.

Recent un grup de firme din zona centrală a oraşului au depus plângeri la Primărie şi la Poliţie împotriva cerşetorilor a căror prezenţă le afectează activitatea. Mai mulţi minori şi adulţi au fost duşi la Poliţie şi sancţionaţi însă fenomenul a continuat să existe, alimentat şi de localnicii care continuă să le ofere BANI cerşetorilor.