Primăria caută voluntari și face selecție pentru un program artistic

Primăria Târnăveni lansează o procedură de selecție pentru programul artistic din cadrul manifestarilor cultural artistice, sportive, sociale si educative dedicate Zilei Internationale a Copilului. Solicitantii eligibili sunt persoane cu experientă dovedită în cadrul manifestarilor de acest gen. Solicitantii eligibili trebuie să demonstreze competente artistice si oratorice excelente precum si alte aptitudini specifice organizarii de spectacole si evenimente. Solicitantii vor fi selectaţi pe baza experientei lor profesionale dovedite, conform mai multor criterii.
Ofertantul selectat va fi remunerat cu o suma care nu va depasi suma estimata ( 11.000,00 lei cu TVA inclus ), conf. referatului de necesitate nr. 9576/ 04.05.2017, în acord cu termenii si conditiile contractuale.

Duminică, 28 mai, va fi un eveniment în premieră în orașul nostru, când, alături de 70 de orașe din toată lumea, municipalitatea se implică în #globalbubbleparade. Apoi, participanții se vor deplasa in Parcul Victoria și pe malul Târnavei, pentru a se bucura alături de familie.

Pentru că sunt foarte multe de făcut, cei interesați sunt așteptați să se alăture echipei de organizare, în calitate de voluntari. Vă puteți înscrie până luni, 22 mai, la numărul de telefon: 0265.44.34.00