Ştefan Bănică Jr. revine la Târnăveni după 23 de ani

După 23 de ani Ştefan Bănică Jr. revine la Târnăveni. Dacă la prima apariţie în localitate a urcat pe scena Casei de Cultură alături de chitara sa, acum Ştefan Bănică va avea alături întreaga formaţie care îl însoţeşte la concerte.

Ștefan Bănică jr. (născut în 18 octombrie 1967) este un actor, compozitor, interpret, regizor, producător și moderator TV român. Având o carieră de peste 30 de ani, este unul dintre cei mai complecși și apreciați artiști din România.

A susținut mii de concerte, stabilind adevărate recorduri în România prin concertele sale de Crăciun, susținute consecutiv la Sala Palatului, cea mai longevivă și complexă producție muzicală din România, o adevărată tradiție de peste 15 ani.

A lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 exemplare, premiate cu 5 discuri de aur și 2 de platină.

Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții vin în completarea palmaresului său impresionant.

Cu un public foarte variat, începând de la copii, tineri și până la părinți și bunici, Ștefan Bănică reprezintă un adevărat brand în showbizul românesc.

Este fiul celebrului actor Ștefan Bănică (senior) și al jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actorului Ștefan Bănică (junior) la 13 mai 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

Ștefan Bănica va concerta la Târnăveni sâmbătă 19 august.