Târnăveni 2.0 ! Pentru prima dată optimismul se simte în rândul localnicilor

Chiar dacă e mai timid, optimismul îşi face simţită prezenţa în starea de spirit a localnicilor. Conform unui sondaj online realizat de portalul Tirnaveni.ro în care localnicilor li s-a cerut să compare cum a fost anul care tocmai s-a încheiat cu 2015, în premieră după mulţi ani, starea de spirit înregistrată este una pozitivă.

Un procent de 38 % dintre târnăveneni au afirmat că 2016 a fost un an mai bun faţă de anul trecut iar alţi 27% au afirmat că a fost la fel cu anul precedent. În scădere ca şi procent, doar 35 % dintre respondenţii sondajului au afirmat că anul 2016 a fost unul mai puţin bun.

Contextul european şi faptul că mulţi au reuşit să viziteze sau să muncească în alte ţări i-a determinat pe aceştia să aprecieze mai mult localitatea natală de care se simt tot mai apropiaţi şi pe care ar prefera-o pentru o viaţă liniştită. Chiar dacă oportunităţile de avansare în carieră dorite de tineri nu se pot îndeplini la Târnăveni, la fel cum e pretutindeni în lume, un oraş de această dimensiune poate oferi unei familii liniştea dorită şi cu puţin efort un venit constant aproape de rude şi prietenii dragi.

Târnăveniul are multe părţi frumoase, haideţi să le descoperim împreună !
Ne poţi scrie pentru Campania Târnăveni 2.0 la adresa office @ tirnaveni.ro