100 de teste se fac pe zi pentru Covid 19 în județul Mureș

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că Guvernul nu are în vedere o relaxare a măsurilor restrictive în contextul epidemiei de coronavirus mai devreme de o lună și jumătate sau chiar 2 luni și asta deoarece nu s-a atins încă punctul culminant al epidemiei.

Pe ce strategie se bazează însă Grupul de Comunicare Strategică, care comunică tot mai puțin, când numărul de teste realizat este foarte scăzut?

Din puținele date oferite presei de către Prefectura Mureș, aflăm că în județ începând cu data de 25 martie și până în 12 aprilie au fost efectuate 911 testări de determinare a infecției cu Coronavirus. În această perioadă, media testărilor pe zi depășește 100 (numărul fiind în continuă schimbare), capacitatea maximă fiind de 180 de teste pe zi.

Conform Prefecturii Mureș, localitatea de domiciliu a persoanelor testate până acum este in categoria datelor personale, și nu reprezintă o informatie de interes public, deși odată cu scăparea în public a unei liste neoficiale, Prefectura a anunțat repede două zone identificate cu probleme.

Deocamdată până acum, conform comunicării Strategice ale autorităților avem dreptul să știm de mai multe ori pe zi câte persoane au decedat, odată pe zi câte persoane s-au infectat, iar numărul celor vindecați îl aflăm abia la final, de parcă ar fi cel mai puțin important aspect.

Un număr de 11 cadre medicale, din judeţul Mureş, sunt infectate cu noul coronavirus, două dintre acestea fiind deja vindecate. Toate aceste infomaţii au  fost  raportate şi către Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, conform metodologiei de raportare.

Dintre cele 11 cadre medicale confirmate pozitiv cu COVID-19, două au fost deja vindecate şi externate. Este vorba despre o asistentă şi o îngrijitoare de la Secţia Clinică Boli Infecţioase I a Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

“Toate informaţiile privind cadrele medicale infectate cu COVID-19 au fost raportate de către Direcţia de Sănătate Publică Mureş Institutului Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, conform metodologiei de raportare a cazului confirmat cu COVID-19”, a declarat Dr. Iuliu MOLDOVAN, Director DSP Mureş.

Celelalte 9 cadre medicale care în acest moment sunt confirmate pozitiv COVID-19 sunt internate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase. Dintre acestea, 5 sunt sunt cadre medicale (2 îngrijitoare, o asistentă şi 2 medici rezidenţi) angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, 2 cadre medicale (o îngrijitoare şi o asistentă)  angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş, un medic de familie şi un medic al unei unităţi medicale private din Târgu Mureş.

În acest moment, starea de sănătate a celor 9 cadre medicale internate este una bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.