13 PAŞI PENTRU A DEVENI UN OM DE SUCCES

[catlist name=joburi title=yes]

Printre prietenii, rudele şi colegii noştri există caractere care pot fi considerate “toxice”, nocive pentru moralul şi buna dezvoltare a celor din jur. Relaţia cu aceşti oameni dificili poate reprezenta o provocare şi necesită o atenţie deosebită. Cea mai bună modalitate este să învăţăm de la oamenii de succes, care reuşesc, în fiecare zi, să câştige războiul cu persoanele care au o atitudine nepotrivită.

Îşi stabilesc anumite limite

Persoanele “toxice” încearcă să se alimenteze cu energia celor din jur şi să îi implice în problemele lor. Acestea nu vor soluţii, ci doar să irosească timpul celor din jur. Oamenii de succes înţeleg că există o limită între furnizarea unor sfaturi şi implicarea propriu-zisă în problemele emoţionale ale pesimiştilor. Tocmai de aceea stabilesc anumite bariere de protecţie împotriva unor asemenea persoane, scrie lifehack.com.

Nu se aşteaptă şi nici nu cer o schimbare

Atunci când oamenii au aşteptări prea mari de la cei din jur, îşi consumă energia în mod inutil şi generează o stare de opunere în rândul lor. Oamenii de succes nu vor să fie “întâmpinaţi” de un val de nemulţumire, învinovăţire şi respingere din partea unei persoane “toxice”. Pur şi simplu solicită un feedback şi îi lasă pe ceilalţi să decidă pentru ei înşişi.

Nu se implică în conflicte inutile

Oamenii de succes ştiu că energia este importantă. Când vine vorba să se lupte cu o persoană nocivă, trebuie să facă dovada unei stăpâniri de sine. Prin conservarea sentimentelor şi a energiei, persoanele inspirate reuşesc să “supravieţuiască” pentru ziua de mâine şi să evite conflictele inutile. Aceşti oameni îşi aleg cu grijă campaniile şi păşesc la momentul oportun dincolo de “linia frontuluI”.

Nu permit nimănui să le îngrădească fericirea

Oamenii de succes nu se lasă impresionaţi de părerile celor din jur, de multe ori dăunătoare. Ei sunt păpuşarii propriei fericiri şi aniversarea unei victorii nu este afectată de gândirea şi faptele toxice ale celor din jur.

Nu uită

Persoanele inspirate nu uită uşor nedreptăţile celor din jur şi doresc să se protejeze pe termen lung. Iertarea face parte din succesul lor, dar pur şi simplu ei nu vor să fie responsabili pentru greşelile altora.

Dispun de un sistem de susţinere

Oamenii de succes ştiu că luptele nu pot fi desfăşurate de unul singur şi pentru a evita o extenuare morală şi fizică, se înconjoară cu oameni de excepţie, gata să le sară în ajutor în situaţiile dificile.

Ştiu să se relaxeze

Am putea crede că persoanele de succes nu se odihnesc niciodată, dar realitatea este cu totul alta. Astfel, ei ştiu că trebuie să rămână optimişti, creativi şi proactivi. Toate aceste lucruri pot fi păstrate doar cu ajutorul unui somn bun. După o odihnă binevenită, oamenii de succes reuşesc să îşi controleze mai bine nivelul de stres şi să îşi reîncarce bateriile, pentru a face faţă persoanelor nocive din jurul lor.

Se concentrează asupra soluţiilor, nu asupra problemelor

Cea mai bună cale prin care starea emoţională poate fi “dozată” corespunzător este prin identificarea unor soluţii pentru cele mai dificile probleme. Persoanele de succes se concentrează asupra dezvoltării personale şi îşi îmbunătăţesc circumstanţele, iar atitudinea lor este una pozitivă, care contribuie la reducerea stresului cotidian. În loc să se concentreze asupra problemei generate de persoanele nocive, încearcă să găsească o soluţie.

Au bariere bine stabilite

Oamenii de succes nu pot avea aceeaşi atitudine faţă de toată lumea. Tocmai de aceea, ei au limite clare împotriva celor care gândesc negativ şi le pot “prezice” acţiunile.

Sunt conştienţi de situaţia lor

Prin conştiinţa de sine, oamenii de succes reuşesc să îi ţină la distanţă pe răuvoitori. În acest fel, ei pot gestiona mai uşor situaţiile de criză, în care se confruntă, bineînţeles, cu persoane debusolate, frustrate şi în principiu, “toxice”.

Ignoră pesimismul, sunt adepţii ştiinţei, nu ai superstiţiilor

Oamenii nocivi sunt iraţionali şi haotici. Persoanele optimiste nu se pot înţelege cu ei şi preferă să nu răspundă în faţa haosului şi freneziei inutile, preferând ştiinţa, în locul superstiţiilor.

Nu pozează în victimă

În timp ce persoanele nocive pot înclina balanţa în favoarea lor, prin asumarea unei poziţii de victimă, oamenii de succes ignoră un asemenea “teatru”. În loc să se lase dominaţi de starea de victimizare, preferă să se situeze dincolo de pesimismul celor din jur.

Nu îi judecă pe cei din jur

Oamenii de succes nu îi judecă pe cei din jurul lor. Ei înţeleg că un asemenea obicei creează dependenţă şi poate fi dăunător dezvoltării personale. Tocmai de aceea, persoanele care vor să reuşească în viaţă se concentrează asupra compasiunii, înţelegerii, respectului şi iertării.

Sursa: Gandul