145.000 LEI PENTRU BURSELE ELEVILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR DE STAT

În semestrul II al anului şcolar 2014-2015, la Târnăveni, vor fi acordate burse în valoare de 145.000 de lei, elevilor din învăţământul preuniveritar de stat.
Vor fi acordate burse lunare pentru performanţă, de merit, de studiu şi burse sociale. Suma a fost prevăzută în bugetul pe anul 2015, adoptat săptămâna aceasta de consilierii locali.
Elevii care primesc burse de performanţă vor primi, suma de 100 de lei. Cei care primesc bursă de merit, 50 de lei, iar cei care primesc bursă de studiu, 40 de lei.
Vor fi acordate cinci burse de performanţă, 720 burse de merit şi 42 de studiu.
În ceea ce priveşte bursele sociale, vor fi acordate 570 de astfel de burse. Acestea se împart în burse de boală, în valoare de 40 de lei per elev, burse pentru elevi din mediul rural, în valoare de 30 de lei. Tot 30 de lei vor primi şi elevii care fac parte din familii cu venituri mici. În acest caz, cei mai mulţi elevi, 489, provin din familii cu venituri mici.
Suma de 145.000 lei va asigura finanţarea burselor pentru trei luni din semestrul al doilea al anului şcolar 2014-2015.
