15.000 de turiști au vizitat Sighișoara în perioada festivalului Proetnica

Cetatea medievală a Sighișoarei, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, a fost, în perioada 21-25 august 2019, pentru al 17-lea an, gazdă a Festivalului Intercultural ProEtnica, manifestare considerată a fi una dintre cele mai ample din Europa și, cu siguranță, cea mai mare și mai reprezentativă pentru minoritățile naționale din România. Festivalul s-a bucurat de participarea a peste 600 de de personalități ale lumii politice, sociale și universitare, scriitori, dansatori și cântăreți, artiști plastici, meșteșugari, din cadrul minorităților care au răspuns invitației Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighişoara, principalul organizator al manifestării împreună cu Organizaţiile Minorităţilor Naţionale.
Pe scena în aer liber din Piața Cetății au urcat 37 de ansambluri ale celor 20 de minorități recunoscute, oficial, în România: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, evrei, germani, greci, cehi, italieni, macedoneni, maghiari, polonezi, ruteni, romi, ruşi lipoveni, sârbi, slovaci, turci, tătari, ucraineni. Minoritatea sorabă din Germania a avut statut de invitat special al Festivalului.
Evoluțiilor artistice de pe scenă li s-au adăugat expoziții de artă plastică, spectacole de teatru, precum și prelegeri, mese rotunde, simpozioane sub genericele „Agora dialogului intercultural” şi „Salonul Literar” – ultima secțiune fiind o noutate absolută în programul ProEtnica. Festivalul s-a bucurat, anul acesta, pentru prima oară, de sprijinul Institutului Cultural Român. Cetatea a avut, totodată, spații dedicate meșteșugurilor și meșteșugarilor, precum și standuri de prezentare a minorităților naționale.
În ultima zi a manifestării, au urcat pe scenă Anamblul „Bălgarce” din Arad al Uniunii Bulgare din Banat, Ansamblul folcloric „Akud Mladost” – dans – din Timișoara, al Uniunii Sârbilor din România, Grupul de dans „Kikerics” din Sighișoara, al Uniunii Democrate Maghiare din România, Ansamblul artistic „Prietenia” – muzică și dansuri rome – din Cincu Jud. Brașov, Ansamblurile artistice „Efthymos” – dans tradițional – din Brașov și „Dionysos” – cor – din Brașov ale Uniunii Elene din România, Matthias Belean – folclor românesc – din Sighișoara, Grupul de dans din Sighișoara al Forumului Democrat al Germanilor și Ansamblul Artistic „Hora” – dansuri evreiești – al Federației Comunităților Evreiești din România.
În fiecare zi, la încheierea spectacolelor, au avut loc parade ale diversității etno-culturale în care artiștii au coborât în mijlocul sutelor de spectatori, formând lanțuri vii ale prieteniei și intercomunicării fără granițe. De asemenea, Festivalul a prilejuit două evoluții în spectacole extraordinare: recitalul lui Ionuț Galani, din partea Uniunii Elene și recitalul Bucharest Klezmer Band și Maia Morgenstern, un regal muzical și actoricesc, sub egida Federației Comunităților Evreiești. Actrița Maia Morgenstern, director al Teatrului Evreiesc de Stat din București, declara, în context: „Există, la ProEtnica, atâta energie, atâta bucurie și prilej de a ne cunoaște unii pe ceilalți, de a împărtăși sentimente, tradiții, folclor, dans, muzică, bunătăți!… E un motiv suficient să râdem, să dansăm, să cântăm împreună, să mâncăm tradițional, să fredonăm, unii, melodiile celorlalți…”
Festivalul ProEtnica s-a bucurat de aprecierea unanimă a oficialităților prezente la deschidere și pe parcurs. Europarlamentarul UDMR, Vincze Lorant, preşedinte al Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN), aprecia că ProEtnica este „o adevărată sărbătoare în Cetatea Medievală a Sighişoarei, unde diferite culturi, diferite limbi, diferite dansuri se întâlnesc pe aceeaşi scenă şi oferă un spectacol încântător prin performanţa lor…”, iar Volker Reiter, directorul Centrului Educațonal Interetnic pentru Tineret Sighișoara adăuga că „Speranţa noastră este că, în acești ani, ProEtnica a avut efecte în societate, deoarece doreşte să fie mai mult decât un simplu festival la care vii, te distrezi şi «hai, pa!»”.
De altfel, primarul Municipilui Sighişoara, Ovidiu Mălâncrăvean l-a felicitat pe principalul organizator al acestui eveniment, Voker Reiter, „pentru tot efortul pentru care îl depune pentru promovarea interculturalităţii în România”.
Mesaje de susținere și apreciere au mai fost adresate organizatorilor de reprezentanți ai Ministerului Culturii, Departamentului pentru Relații Interetnice al Guvernului României, Ministerului pentru Ştiinţă, Cercetare şi Cultură al Landului Brandenburg, Institutului pentru Relaţii Externe din Stuttgart.
Proiectul ProEtnica este implementat în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Judeţean Mureş, în calitate de parteneri cu aport financiar, precum şi de Guvern, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în calitate de finanţator.
De asemenea, proiectul se bucură de sprijinul Ambasadei Germaniei în România, Ministerului pentru Ştiinţă, Cercetare şi Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania, Institutului Cultural Român, Municipiului Sighişoara, FUEN (Federal Union of European Nationalities), Institutului pentru Relaţii externe din Stuttgart (Institut fur Auslandsbeziehungen Stuttgart), Asociaţiei Divers şi PEN România.
Sponsorii festivalului au fost HOCHLAND, CESIRO, SEFAR, Neumarkt și COCA-COLA.
Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret şi ProEtnica – Festival Intercultural Sighişoara sunt parteneri în două proiecte culturale importante: Interkultural 2019, organizat de Institutul pentru Relaţii externe din Stuttgart (ifa Stuttgart), (18 – 23 august) şi Academia Interculturală de Vară „ProEtnica”, organizat de Asociaţia Divers, (19 – 26 august) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.