Stirea zileiStiri locale

2 MILIOANE DE LEI PENTRU SPITALUL DIN TÂRNĂVENI

Prezent la Târnăveni cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a avut o întâlnire la spitalul din Târnăveni cu conducerea instituţiei şi reprezentanţii principalelor secţii. Scopul întâlnirii a fost acela de a afla care sunt problemele şi necesităţile spitalului în perioada următoare. Cu acest prilej s-a stabilit că prioritară este obţinerea acreditării instituţiei anul viitor şi desigur respectarea planului de conformare constând în reparaţii şi investiţii pentru obţinerea acestei acreditări, care ulterior va determina implicit o relaţie contractuală avantajoasă cu Casa de Asigurări de Sănătate. S-a solicitat de asemenea dotarea cu aparatură dar şi necesitatea personalului care este în continuare insuficient la spitalul din Târnăveni.

Ciprian Dobre a declarat că în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Mureş este prevăzută alocarea sumei de 2 milioane de lei noi pentru spitalul Gheorghe Marinescu din Târnăveni în vederea plăţii arieratelor.