RecentStiri locale

22 de persoane implicate într-un accident produs de un șofer beat al unui autobuz la Mediaș (video)

Accidentul produs joi în municipiul Mediaş, în care au fost implicate un mijloc de transport în comun şi mai multe autoturisme, a fost provocat, potrivit Poliţiei, de şoferul autobuzului, un bărbat de 65 de ani, care era sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autobuz pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Mediaş, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Mediaş, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu mai multe autoturisme”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În accidentul rutier au fost implicate un mijloc de transport în comun şi 12 autoturisme, a precizat IPJ Sibiu.

Conducătorul autobuzului, precum şi alte trei persoane, respectiv un bărbat de 56 de ani, din Mediaş, conducător al unui taxi, şi doi pasageri dintr-un alt autoturism – o femeie de 26 de ani şi un bărbat de 32 de ani, ambii domiciliaţi în Blăjel, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor evenimentului.

După producerea accidentului rutier din Mediaş, autorităţile au activat, temporar, Planul roşu de intervenţie, fiind implicate, în total, 22 de persoane (20 de adulţi şi doi copii). AGERPRES