7 beneficii ale consumului de spanac

Mâncarea preferată a lui Popeye Marinarul, spanacul, poate fi leacul pentru zeci de afecţiuni. Nutriţionistul Anca Alungulesei spune pentru Gândul cum îl putem consuma şi de ce e indicat să îl includem în regimul nostru de viaţă.

“Spanacul este considerat un aliment vital pentru întregul tract digestiv (stomac, duoden, intestin subţire, intestin gros). Practic, spanacul este cel mai bun material organic pentru curăţarea, reconstrucţia şi regenerarea tractului intestinal. De exemplu, sucul proaspăt de spanac crud, consumat cel puţin o dată pe săptămână, ajută foarte mult persoanele care au problemă cu constipaţia şi tranzitul intestinal,” spune nutriţionistul Anca Alungulesei.

Spanacul se poate consuma crud, în salate, sucuri sau în smoothie-uri. “Prin gătire, moleculele de acid oxalic din spanac devin anorganice, ca urmare a expunerii la căldură şi pot duce la formarea de cristale de acid oxalic în rinichi. Deci, cea mai bună soluţie este să-l consumăm în stare crudă. Beneficiile spanacului se datorează multitudinii de nutrienţi pe care îi conţine: minerale, vitamine, pigmenţi şi fito nutrienţi, inclusiv potasiu, mangan, zinc, magneziu, fier şi calciu”, mai spune nutriţionistul.
1. Spanacul previne ulcerul gastric

S-a constatat că atât spanacul cât şi alte legume au capacitatea de a proteja mucoasa stomacului, scăzând astfel probabilitatea apariţiei ulcerului gastric.

2. Spanacul protejează creierul

Mai multe componente din spanac, precum potasiul, acidul folic şi diferiţi antioxidanţi, ne oferă beneficii nenumărate, cu condiţia să-l consumăm cu regularitate. Acidul folic reduce apariţia bolii Alzheimer, astfel că spanacul este o opţiune foarte bună pentru persoanele care prezintă un risc ridicat de tulburări neuronale şi cognitive. Potasiul păstrează sănătatea creierului şi relaţionează cu creşterea fluxului sanguin cerebral, concentrarea şi activitatea neuronală.
3. Spanacul reglează tensiunea arterială

Spanacul este bogat în potasiu şi are un conţinut scăzut de sodiu. Această combinaţie de minerale este de un real ajutor pentru persoanele cu tensiune arterială crescută. Potasiul scade tensiunea arterială, sodiul o creşte. De asemenea, acidul folic din spanac contribuie la reducerea hipertensiunii arteriale şi relaxează vasele de sânge, în timp ce este menţinut fluxul sanguin adecvat.

Sursa: CSID.ro