7 SCĂRI AU RĂMAS FĂRĂ APĂ POTABILĂ

7 scări de bloc din cartierul 1 Decembrie 1918 au rămas fără apă potabilă începând de azi. Motivul îl reprezintă datoriile restante pe care le au asociaţiile de proprietari la furnizorul de apă, de peste 1 miliard de lei vechi.

Compania Aquaserv Târnăveni a precizat într-un comunicat de presă că “Desi Sucursala Târnăveni a întreprins toate măsurile legale pentru încasarea sumelor restante, trei asociatii din Cartierul 1 Decembrie 1918 , respectiv nr.11, nr. 8 si nr.12 nu au reusit diminuarea datoriilor ajunse la scadentă, si din această cauză suntem nevoiti să recurgem la sistarea furnizării apei potabile, începând cu data de 13 iunie 2013”.

“Întrucât nu avem nici o bază legală care să ne permită aplicarea măsurilor restrictive doar la nivelul apartamentelor care au datorii fată de asociatie, contractul de prestare a serviciilor fiind încheiat cu asociatiile de proprietari, vom aplica aceste măsuri întregii scări, de pe urma cărora, din păcate, vor suferi si locatarii care sunt la zi cu plata. Rugăm locatarii care vor rămâne fără apă să-si adune rezerve suficiente pentru acoperirea necesarului fiziologic, igiena personală si prepararea hranei” mai precizează Aquaserv în acelaşi comunicat.