A DOUA PRESELECŢIE PENTRU MISS TÂRNĂVENI

Fetele care nu au avut curajul de a participa la prima preselecţie pentru concursul de Miss care va avea loc la Zilele Târnăveniului, mai au o şansă azi. Începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură Mihai Eminescu din oraş, va avea loc a doua preselecţie pentru Concursul Miss Tarnăveni 2013. Pentru a putea participa, fetele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă domiciliul/reşedinţa în municipiul Târnăveni, să aibă vârsta minimă de 15 ani şi înălţimea de 1,60 m. Persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani trebuie să prezinte acordul scris al părinţilor/tutorilor legali. La preselecţie, concurentele trebuie să îşi aducă o pereche de pantofi cu toc, costum de baie, fustă, pantofi sport.