Accident grav cauzat de neatenția la volan

În data de 29.07.2015, ora 18.15, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 13 A, în afara localităţii Fântânele, din judeţul Mureş, un tânăr de 27 ani, din Miercurea Nirajului, judeţul Mureş, pe fondul altor preocupări în timpul mersului, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac de pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma accidentului conducătorul autoturismului a decedat, iar o tânără de 22 ani, din Ghindari, jud. Mureş, pasageră pe locul faţă dreapta al autoturismului, a fost rănită grav.