Accident grav la Cuci

Trei accidente grave au avut loc, marţi după-masă, în judeţul Mureş, toate în decurs de mai puţin de două ore. Pe scurt, situaţia stă în felul următor: impact între o maşină şi un TIR, un impact frontal între două autoturisme şi o maşină înfiptă într-un cap de pod.
Cel mai grav dintre accidente pare să fie, potrivit primelor informaţii, cel care a avut loc la ora 16:12, în Sânişor, unde două maşini s-au izbit frontal iar o persoană a rămas încarcerată.

Cel de-al doilea accident, care a avut loc de asemenea în jurul orei 16:00, s-a produs pe raza localităţii Cuci, între Iernut şi Luduş În acest accident au fost implicate o maşină, în care se aflau doi tineri, şi un TIR. Din fericire, în ciuda faptului că maşina a intrat în plin în autocamion, s-ar părea că persoanele aflate în autoturism au scăpat fără răni foarte grave.
Traficul a fost blocat în zonă mai bine de o oră.
Nu în ultimul rând, în jurul orei 15:06, un alt accident a avut loc în Solovăstru, unde, din cauza vitezei, un şofer a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un cap de pod.
Sursa: Vocea Transilvaniei