RecentStiri locale

Accident între un autoturism și un autocamion la Cetatea de Baltă

Pompierii Detașamentului Târnăveni intervin în cooperare cu forțe și mijloace alea Gărzii de Intervenție Blaj din cadrul ISU Alba, la un accident rutier urmat de incendiu produs între un autocamion și un autoturism, în localitatea Cetatea de Baltă. Echipajele prezente la fața locului au acționat prioritar pentru extragerea unei persoane încarcerate în autoturismul implicat și lichidarea incendiului izbucnit la nivelul acestuia. Victima extrasă din autoturism, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani a fost preluată în aceste momente de un echipaj SAJ și i se aplică manevre de resuscitare. Conducătorul autocamionului nu necesită îngrijiri medicale. Menționăm faptul că victima a fost extrasă de către cetățenii participanți la trafic. Incendiul izbucnit la nivelul autoturismului a fost lichidat în scurt timp. Forte alocate la locul intervenției: o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor, o ambulanță tip C1 – Terpie Intensivă Mobilă – Garda de Intervenție Blaj, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare – Detașametul de Pompieri Târnăveni și elicopterul SMURD Mureș. Sg. maj. Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș

La fața locului au acționat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Cetatea de Baltă.