ACCIDENT MORTAL AZI NOAPTE LA SIGHIŞOARA

Un accident mortal soldat cu decesul a trei persoane a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în Sighişoara. Potrivit primelor informaţii, în acest accident mortal au fost implicate un autoturism şi un TIR.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit la locul acestui accident mortal, care a avut loc în jurul orei 2:30.

La data 16.04.2015, ora 02.27, pe D.N.13-E60, în municipiul Sighişoara, un tânăr, de 36 ani, din Sighişoara, pe fondul circulaţiei pe sens opus, a intrat în coliziune cu ansamblul auto format din autotractor şi semiremorcă, care staţiona neregulamentar pe carosabil.
În urma impactului, conducătorul auto şi cei doi pasageri din autoturism au decedat.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul, de 36 de ani, conducătorul autoturismului, avea permisul de conducere reţinut în vederea anulării, pentru conducere sub influenţa alcoolului.

La data 15.04.2015, ora 11.58, pe D.N.13-E60, la intersecţia cu str. Plopilor, în municipiul Sighişoara, o tânără, de 20 ani, din Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neacordării de prioritate la efectuarea virajului la stânga, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus, de către un bărbat, de 64 ani, din municipiul Sighisoara, jud. Mureş.
În urma accidentului, o tânără, de 19 ani, ca se afla în primul autoturism, a suferit leziuni corporale grave.
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.