ACCIDENT MORTAL LA BĂLĂUȘERI

Un accident grav a avut loc, luni seara, în Bălăuşeri, în judeţul Mureş. Potrivit primelor informaţii, în acest accident grav au fost implicate o maşină şi un TIR, iar în urma impactului trei victime au rămas încarcerate.
Reprezentanţii ISU Mureş au precizat pentru Vocea Transilvaniei că în acest accident grav au fost rănite trei persoane, dintre care două femei şi un bărbat. Potrivit poliţiştilor mureşeni, accidentul a avut loc pe dealul din Bălăuşeri, iar din primele cercetări se pare că TIR-ul cobora, iar autoturismul se afla în rampă.
Până la această oră nu a fost stabilită cauza exactă a producerii accidentului. Conform pompierilor ajunşi la faţa locului pentru descarcerare, una dintre victime era inconştientă la sosirea lor.

Şeful Poliţiei Rutiere Mureş, comisarul şef Lucian Archiudean, a declarat, pentru AGERPRES, că autoturismul marca BMW urca dealul pe banda a doua, în paralel cu un alt autoturism, când a fost izbit într-o curbă periculoasă de remorca unui tir care cobora către localitatea Găieşti.
În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-un şanţ de beton, pe partea dreaptă a şoselei, cele trei victime fiind scoase cu dificultate dintre fiarele contorsionate de către echipajul de descarcerare.

Sursa: Radio Mures