ACCIDENT MORTAL LA SÂNCEL

Un accident mortal s-a produs marți seara, în jurul orei 18.30 pe raza localității Sâncel, pe DJ107F. O persoană a decedat după ce un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului.

Autoturismul circula în direcția Blaj – Jidvei. La volanul autoturismului care s-a răsturnat în afara carosabilului se afla un bărbat, care a murit pe loc. Un alt pasager, tot bărbat a suferit leziuni ușoare.

Potrivit ISU Alba, SMURD Blaj a intervenit la ora 18.34, pe DJ 107, pe raza localităţii Sîncel, la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism. În urma accidentului, un tânăr în vârstă de 21 ani a decedat, iar altul în vârstă de 22 ani a fost rănit. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și pentru transportarea persoanei rănite la spital.

Potrivit IPJ Alba, accidentul s-a petrecut după ce şoferul a pierdut controlul volanului, într-o curbă la stânga, cel mai probabil din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum. Maşina a pătruns pe contrasens, apoi în şanţul de pe marginea drumului şi s-a răsturnat de mai multe ori în afara şoselei, după care a rămas pe plafon. Şoferul autoturismului, un Opel Astra Caravan înmatriculat în Mureş, a fost proiectat prin parbriz şi şi-a pierdut viaţa pe loc. Celălalt pasager a suferit doar leziuni uşoare.

Din datele de la faţa locului, centura de siguranţă pare a fi făcut diferenţa între viaţă şi moarte. Şoferul, S.L.D.A., un tânăr de 21 de ani din Târgu Mureş, student la Informatică şi care făcea practică la fabrica Bosch din Blaj, nu purta centura în momentul impactului. Pasagerul, M.M., tot student, nu a rămas internat la spital.

Sursa: Alba 24