Acțiune de amploare a polițiștilor în dosare de furt și înșelăciune la Cristești
La data de 11 martie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat o acțiune de amploare pe raza comunei Cristești, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. În cadrul activităților au participat polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, siguranță școlară și protecția animalelor, fiind totodată puse în executare mai multe mandate de percheziție domiciliară, în dosare penale ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt și înșelăciune.
Polițiștii orașului Luduș, sub supravegherea unității de parchet competente, au efectuat 5 percheziții domiciliare într-o cauză penală privind infracțiunile de furt și înșelăciune, fiind puse în executare 2 mandate de aducere pe numele unor bărbați bănuiți de săvârșirea faptelor.
De asemenea, polițiștii Poliției Municipiului Târgu Mureș au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În cadrul acțiunii, pe linie rutieră, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.215 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind totodată reținut un certificat de înmatriculare.
De asemenea, au fost efectuate peste 20 de testări pentru depistarea consumului de alcool, toate rezultatele fiind negative.
Pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul economic, polițiștii au efectuat controale la 4 societăți comerciale, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999.
Pe linia regimului armelor și munițiilor, au fost verificate 5 persoane deținătoare de arme, fără a fi constatate nereguli.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Cristești, unde au purtat discuții cu aproximativ 30 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a pe tema răspunderii penale a minorilor, fiind prezentate consecințele comportamentelor antisociale și importanța respectării normelor legale.
Totodată, polițiștiii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat verificări privind deținătorii de exemplare canine, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale, dintre care un avertisment conform O.U.G. nr. 155/2001 și două amenzi conform O.U.G. nr. 55/2002, în valoare totală de 3.000 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat verificări și activități specifice pentru identificarea și monitorizarea persoanelor aflate în atenție, respectiv persoane urmărite, dispărute sau față de care sunt dispuse măsuri preventive ori de supraveghere.
Perchezițiile și celelalte activități au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ungheni, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor și Biroului Siguranță Școlară.

