De interesStiri locale

Acțiunea ROADPOL „Truck & Bus”, în desfășurare în județul Mureș

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș desfășoară, în perioada 4–10 mai 2026, acțiunea preventivă „Truck & Bus”, parte a Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa – ROADPOL.

Acțiunea are ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, prin verificarea respectării legislației de către operatorii de transport rutier și conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă.

Pe durata controalelor, polițiștii urmăresc respectarea timpilor de conducere și de odihnă, legalitatea transporturilor, existența documentelor obligatorii, respectarea capacității maxime de încărcare, precum și starea psiho-fizică a conducătorilor auto. De asemenea, sunt verificate respectarea regimului legal de viteză, funcționarea aparatelor tahograf și modul în care sunt aplicate normele privind transportul de persoane și de mărfuri.

Reprezentanții IPJ Mureș precizează că acțiunea are un caracter preponderent preventiv și urmărește responsabilizarea tuturor participanților la trafic, în vederea reducerii riscurilor rutiere.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto și operatorilor de transport să respecte normele legale în vigoare, să acorde o atenție sporită stării tehnice a vehiculelor și să adapteze deplasarea la condițiile de trafic, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Mureș