Stirea zileiStiri locale

ACTIVITATEA DIRECTORULUI CASEI DE CULTURĂ A FOST EVALUATĂ


Wily Halmen îşi poate continua programul de management al Casei de Cultură „Mihai Eminescu” din Târnăveni. La această concluzie au ajuns membrii din comisia de evaluare a managementului Casei de Cultură din oraş. Evaluarea a constat în 2 etape, prima privind analiza raportului de activitate a managerului, iar a doua a constat în susţinerea raportului de activitate de către manager în cadrul unui interviu. În urma evaluării, rezultatul final obţinut de Wily Halmen a fost nota 9,5. În această situaţie, comisia de evaluare a recomandat continuarea managementului aplicat de managerul Casei de Cultură „Mihai Eminescu” din Târnăveni.