ALEX DANILA – CAMPION NATIONAL LA CONCURSUL DE EDUCATIE RUTIERA SI KARTING DE LA TG.SECUIESC

Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, Palatul Copiilor Sf.Gheorghe, Clubul Copiilor Întorsura Buzaului şi C.S.Skat – Kart Tg.Secuiesc au organizat în perioada 28-30 iunie 2013, la Tg.Secuiesc, Concursul Naţional de Educaţie Rutieră şi Karting “Memorialul Codruţ Morar şi Jani Ferenc”, Ediţia a X-a. La concurs au participat concurenţi din majoritatea judeţelor din ţară. Clubul Copiilor din Târnăveni a fost reprezentat de Alex Dănilă, elev în clasa a IV-a de la Şcoala Gimnazială “Avram Iancu”. Alex Dănilă a participat la concurs la secţiunea Educaţie Rutiera şi Karting” la clasa Pufo+Mini, reuşind să obţină LOCUL 1 pe ţară, devenind astfel la numai 10 ani, Campion Naţional. Alex Dănilă a fost pregătit, coordonat şi îndrumat de profesorul Claudiu Pop, conducătorul cercului de Karting de la Clubul Copiilor Târnăveni.