ALTE ŢEPE TELEFONICE

Poliţia municipiului Târnăveni a înregistrat recent două noi plângeri depuse de victimele unui aşa zis concurs telefonic. Localnicii au fost sunaţi pe telefonul fix, chipurile de la o cunoscută firmă de cablu, şi anunţaţi că au câştigat suma de 10.000 de euro. Pentru a intra în posesia premiului ar fi trebuit să cumpere două cartele şi să vireze o sumă de bani drept comision într-un cont bancar indicat telefonic. Persoana de la celălalt capăt al firului cunoştea numele complet al celui pe care îl sunase alături de alte date personale, inclusiv ale rudelor, fapt ce a indus în eroare victimele. Poliţia recomandă tuturor celor care sunt sunaţi să fie deosebit de atenţi la astfel de concursuri, să verifice toate detaliile şi să anunţe de urgenţă oamenii legii dacă li se pare ceva suspect. În ultima situaţie de la Târnăveni, operaţiunea Accidentul, escrocul s-a dovedit a fi un deţinut de la penitenciarul Colibaşi, asupra căruia s-au gasit 4 telefoane mobile şi care beneficia de sprijinul familiei în transferul banilor.
