ALŢI DOI INFRACTORI AU FOST ARESTAŢI LA TÂRNĂVENI

În data de 11 septembrie lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au dispus reţinerea a doi suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt în locuinţă iar în data de 12 septembrie instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Cercetările continuă în vederea administrării întregului material probatoriu. Inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

„Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se menţionează în comunicatul Poliţiei.