AMENZI DE PESTE 78.000 LEI, ÎNTR-O SINGURĂ ZI

Peste 100 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi interventie rapidă au acţionat duminică, 29 martie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 371 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 78.214 lei.

Au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, trei sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 21 la alte acte normative.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii au desfăşurat acţiuni în urma cărora au aplicat 320 de sancţiuni, dintre care 214 pentru încălcarea regimului legal de viteză, două pentru depăşire neregulamentară şi două pentru neacordare de prioritare auto.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut şapte permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

Sursă foto: bistritaonline.ro