Stiri locale

Amenzi pe bandă aplicate de polițiști în week-end

amenzi3

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

În perioada 29 – 31 iulie a.c., 143 de polițiști au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, din cadrul formațiunii de arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat 36 de controale și 5 percheziții.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 9 unități comerciale și 10 obiective asigurate cu pază.
În urma activităților, au fost constatate 16 infracțiuni (2 judiciare, 10 la regimul circulației și 4 de alte genuri), dintre care 15 în flagrant delict.

Polițiștii au depistat 13 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, au reținut 7 persoane. Totodată au fost confiscate 2 arme, din care una letală și 4 buc. de muniție.

De asemenea, au fost aplicate 198 sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.795 lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 1.660 lei.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, prevăzute de Legea 61/1991 și 3 sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activități, în urma cărora au aplicat 168 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dintre care 2 pentru consum de alcool și 105 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 16 permise de conducere.