Stiri locale

AMENZI PENTRU DRIFTURI ŞI POLUARE FONICĂ

În urma zecilor de reclamaţii şi sesizări ale cetăţenilor, consilierii locali au aprobat în şedinţa de joi amenzi pentru turarea excesivă a motoarelor. Astfel folosirea autovehicolelor cu turarea excesivă a motoarelor acestora şi efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruşte pe loc, accelerări şi frânări bruşte, executate pe domeniul public al municipiului Târnăveni, efectuate în scop de divertisment sau în urma efectuării unor reparaţii fără avizul Comisiei de Ordine Publică din cadrul Primăriei sunt sancţionate cu amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei pentru persoane fizice şi 1000-1500 de lei pentru persoane juridice. Sancţiuni sunt prevăzute şi pentru circulaţia cu orice fel de vehicul încărcat cu furaje sau alte materiale, cât şi târârea de obiecte care prin natura lor sau prin modul încărcării ori transportării ar periclita curăţenia publică sau degrada arterele de circulaţie, precum şi pentru lipsa sacilor colectori de dejecţii la animale de tracţiune, sau folosirea sacilor de dejecţii improvizaţi.