Stiri locale

Amenzi pentru unităţile alimentare

controale-dsvasa-copy

În cursul lunii februarie 2016, Direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și cea a municipiului București au desfășurat activități de control în unitățile din industria agroalimentară.

Unitățile din industria agroalimentară controlate desfășoară activități pe domenii de activitate diverse, precum fabricarea produselor de morărit, a pâinii și produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare și alcoolice precum și unități de depozitare — alimentare, semințe, legume și fructe.

Controlul unităților a vizat în principal aspecte privind calitatea spațiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum și cele de depozitare a materiilor prime și produselor finite, controlul dăunătorilor, evidența documentelor și a informațiilor privind sistemul HACCP, condițiile de igienă și de funcționare a unității.

În judeţul Mureș s-au aplicat amenzi de 1.800 lei pentru depozitare necorespunzătoare, igienă necorespunzătoare a spațiilor, etichetare necorespunzătoare.

De asemenea în cadrul controalelor în unitățile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor, urmărindu-se prezența și încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanților, aditivilor și substanțelor interzise precum și teste de sanitație necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.