Amenzile continuă. Peste 600.000 de lei joi in judetul Mureș

Polițiștii din Mureș continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență. În ziua de 9 aprilie a.c., peste 330 de polițiști au desfășurat peste 275 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 9 aprilie, au fost aplicate 278 de sancțiuni, în valoare de peste 601.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației. În perioada de referință, au fost verificate peste 1720 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, în peste 480 de locații. De asemenea, 345 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență. Au fost controlate în trafic peste 1125 de autovehicule și legitimate peste 2300 de persoane.

STIMAȚI CETĂȚENI,
trecem cu toții printr-o încercare, din care putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și vom acționa împreună.
Pentru credincioșii ortodocși urmează Floriile, iar pentru cei catolici sau din alte culte, Paștele.
Pentru a va proteja pe dumneavoastră, pentru a vă proteja familia, respectați Ordonanțele Militare
și
ATENȚIE:

  • Păstrați distanțarea socială și evitați aglomerațiile.
    Nu transformați febra cumpărăturilor în alt fel de febră. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră.
  • Anul acesta renunțați să aprindeți lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuți în neființă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane.

Nerespectarea Ordonanțelor Militare se sancționează cu amendă între 2.000 și 10.000 de lei.

  • Bisericile vor transmite oficierea slujbelor prin intermediul mass-media, dar și online.
    Rămâneți în casă și păstrați distanțarea socială.
    Echipajele de poliție, jandarmerie și poliție locală se vor afla în proximitatea lăcașelor de cult.
    Respectați Ordonanțele Militare pentru a vă putea bucura sănătoși de miracolul Învierii.

-Cu toate că vremea se arată prietenoasă, de data aceasta grătarul îl facem acasă.
Vă informăm că accesul în zonele de agrement, dar și în alte zone cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde este restricționat.
Echipajele rutiere, de ordine publică, precum și forțe ale Jandarmeriei vor supraveghea toate aceste zone.

Pentru sănătatea tuturor, respectați Ordonanțele Militare.
Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor sunt de la 2.000 la 10.000 de lei.

Cei peste 485 de polițiști mureșeni, alături de care vor acționa jandarmi, polițiști locali și militari sunt în stradă pentru siguranța dumneavoastră!
Respectați Ordonanțele Militare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.