RecentStirea zileiStiri locale

ANAF Târnăveni, pe listă unităților care vor fi desființate

Județul Mureș ar putea fi afectat de noul val de reorganizare pregătit la nivelul ANAF, în condițiile în care instituția analizează desființarea unui număr important de unități fiscale locale din întreaga țară. Potrivit informațiilor apărute în presa economică, restructurarea este construită pe criterii de eficiență și vizează în special structurile mici, din zone cu activitate economică redusă,conform profit.ro

Potrivit scenariilor analizate în teritoriu, în fiecare județ au fost cerute variante care pot merge până la desființarea a unu, două sau chiar trei servicii fiscale, în funcție de raportul dintre costurile de funcționare și sumele colectate la buget. Reorganizarea nu ar urmări în primul rând concedieri, ci mutarea personalului către structuri cu deficit mare, mai ales în centre economice importante. anunta hotnews.ro.

În Mureș, discuția are și un precedent administrativ clar. Într-o reorganizare anterioară, administrațiile financiare din Deda, Sărmaș și Iernut au fost desființate, iar contribuabilii au fost rearondați altor unități fiscale. La acel moment, autoritățile au anunțat și redistribuirea celor 31 de angajați din aceste structuri.

Personal mutat, nu disponibilizat

Datele apărute până acum arată că noua reorganizare ANAF este gândită mai ales ca o relocare de personal, nu ca un val de concedieri. Conducerea instituției urmărește redimensionarea structurilor din teritoriu unde activitatea este redusă și transferul unor angajați către zone unde colectarea este mare, dar lipsa de personal este severă, cum sunt Bucureștiul și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. 

În paralel, pot dispărea posturi de conducere din unitățile care vor fi comasate sau închise. Sindicatele din sistem au transmis că nu se întrevede un val de disponibilizări, însă relocările și schimbările de organizare sunt foarte probabile. 

Ce ar putea însemna pentru contribuabilii din Mureș

Dacă scenariile de restructurare vor fi aplicate și în județul Mureș, contribuabilii din localitățile unde unitățile ANAF ar putea dispărea vor fi arondați către alte sedii. Una dintre variantele discutate la nivel național este ca funcționari ai Fiscului să se deplaseze periodic în localitățile rămase fără ghișeu, pentru activități de relații cu publicul, la solicitarea autorităților locale.

Pe fond, reforma este justificată de deficitul de personal și de presiunea bugetară. ANAF are peste 22.500 de posturi în organigramă, dar sub 20.000 ocupate efectiv, după ani de pensionări, plecări și recrutări limitate.