ANTREPRENORI DE SUCCES

Un antreprenor din Târnăveni s-a clasat între primii 3 participanți a unui concurs de proiecte desfășurat la nivel național cu 800 de participanți. La finalul perioadei de mentorat, au fost alese cele 3 startupuri care primesc premiul in valoare de 12500 lei. Dan Popșor din Târnăveni s-a calificat pe locul 3 cu proiectul său de ajutor pentru persoanele in varsta care locuiesc singure. Proiectul aduce îmbunătățiri unui sistem de alarmă și monitorizare a locuinței adaptat pentru nevoile unei persoane în vârstă cu posibilitatea de informare a aparținătorilor în cazul unor probleme.

Proiectul “ANTREPRENOR 2.0”, cofinanțat din Fondul Social European prin intermediul Programului Operațional Sectorial ”Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013 Investește în oameni!” are ca obiectiv general creșterea nivelului de conștientizare cu privire la oportunitățile de afaceri și a nivelului de informare a antreprenorilor și managerilor, precum și creșterea performanței manageriale și antreprenoriale prin crearea și dezvoltarea unor platforme de informare, formare și consultanță pentru antreprenori și manageri.

Competiția este organizată de Fundația Post Privatizare.