Aproape 150 de intervenții ale pompierilor în week-end


În acest sfârșit de săptămână, pompierii I.S.U. Mureș au fost solicitați la 134 intervenții, anunțate prin intermediul numărului unic de urgență 112.

Majoritatea intervențiilor au fost reprezentate de cazurile medicale (127), urmate de trei incendii, dintre care unul la o casă de locuit și unul la un grajd în comuna Bălăușeri și un incendiu la acoperișul unei magazii în localitatea Miercurea Nirajului, două asigurări de măsuri PSI la accidente rutiere în municipiul Sighișoara, pe strada Mihai Viteazu și localitatea Sângeorgiu de Mureș, pe strada Transilvania, o intervenție pentru degajarea unei bovine căzută într-un decantor în localitatea Gălăoaia, comuna Răstolița și o deblocare de ușă în municipiul Sighișoara, pe strada Plopilor.