Arestat preventiv pentru accidentul provocat

La data de 13 iulie 2015, poliţişti de investigaţii criminale au pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Mureş, faţă de un tânăr, de 21 de ani, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe o perioadă de 30 de zile.

Tribunalul Mureş Secţia Penală a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data 13.07.2015, până la data de 11.08.2015, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

Reamintim că, la data de 06 iulie 2015, ora 01.48, pe DN 15, în localitatea Ernei, un bărbat, de 21 ani, din localitatea Eremitu, jud. Mureş, în timp ce conducea o autoutilitară, pe fondul consumului de alcool (0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi fără a poseda permis de conducere, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism marca Opel, condus regulamentar de un bărbat, de 40 ani, din municipiul Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud.

În urma accidentului, 3 persoane au fost rănite grav şi 4 au fost rănite uşor.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Retinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.