Asistenții maternali sunt obligați să aibă studii liceale sau profesionale, inclusiv cei aflați acum în sistem
Camera Deputaţilor a votat, miercuri, noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal, proiectul de ordonanţă impunând obligativitatea absolvirii de către asistenţii maternali a studiilor liceale sau a învăţământului profesional. În plus, asistenţii maternali se vor pensiona conform Codului Muncii, până acum ei putând continua activitatea de asistent maternal şi după pensionare, transmite News.ro.
”Pentru asistenţii maternali aflaţi acum în sistem şi care, după intrarea în vigoare a noilor reglementări, nu mai îndeplinesc condiţiile de studii, aceştia trebuie să facă dovada înscrierii în învăţământul liceal în termen de un an de la data intrării în vigoare a actului legislativ, precum şi obţinerea, în termen de maximum 5 ani, a certificatului de absolvire a învăţământului liceal, seral sau cu frecvenţă redusă, inclusiv prin Programul „A doua şansă”, spune Intotero.