Atenţie cum conduceţi !

Poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină cont de condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum şi să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor de trafic.

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen, pentru a reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Rulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi efectuaţi fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare, mai ales în cazul în care vă angajaţi în depăşiri. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător.

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.