ATENŢIE LA ÎNŞELĂCIUNI PRIN METODA „ACCIDENTUL”. CE ÎNSEAMNĂ ȘI CUM NE FERIM

Înşelăciunile prin metoda „accidentul” continuă să rotunjească veniturile infractorilor și diferite persoane aleg să profite de naivitatea unor cetăţeni, exploatând sentimentele de afecţiune faţă de apropiaţi.

Pentru a nu cădea în plasa unor astfel de indivizi, care nu urmăresc decât câştigul lor, alegându-şi cu grijă victimele, este importantă cunoașterea modului de operare.

Scenariul este următorul:

Persoane de bunăcredinţă sunt contactate, de regulă pe telefonul fix şi de persoane care se recomandă a fi avocaţi, poliţişti, procurori sau medici. Aceștia le relatează că o persoană apropiată a suferit un accident rutier şi că este necesară transmiterea de urgenţă a unei sume de bani, pentru acordarea unor îngrijiri medicale sau pentru asistenţă juridică.

Persoanele vătămăte, tulburate de o asemenea veste, urmează indicaţiile telefonice ale infractorilor şi transmit pe diverse căi sume de bani, încredinţate fiind că o fac în sprijinul celor apropiaţi. Ulterior constată că au fost înşelaţi, iar persoana care i-a apelat nu mai poate fi contactată nici la telefon, nici la o adresa furnizată persoanelor înşelate, care de regulă este fictivă.

Recomandări:

Măsurile pe care mureșenii ar trebui să le adopte pentru a nu fi înşelaţi prin această metodă sunt următoarele, potrivit polițiștilor:

• În primul rând, avocaţii, poliţiştii, procurorii sau medicii nu vă vor solicita sume de bani pentru acordarea unor îngrijiri medicale sau pentru asistenţă juridică;

• În cazul în care, aceşti indivizi vă abordează pe stradă, nu îi invitaţi în locuinţa dumneavoastră! Puteţi deveni victima unui furt din locuinţă! (Nu daţi curs solicitărilor acestora, nici măcar în cazul în care vă prezintă genţi, borsete în care pretind că au obiecte valoroase sau documente importante. Este pur şi simplu o tactică, la care apelează, pentru a vă câştiga încrederea!)

• NU daţi curs nici unei solicitări de transmitere a unei sume de bani către persoane necunoscute, pentru niciun motiv;

• Puneţi capăt imediat convorbirii, nu vă lăsaţi atraşi în alte convorbiri, chiar dacă infractorii insistă, întrucît aceştia sunt foarte abili şi vor încerca pe orice căi să convingă victima că cele relatate sunt reale! NU le oferiţi deloc niciun fel de date personale, întrucât infractorii vor folosi datele în scopul comiterii de infracţiuni;

• Când sunteţi contactaţi de persoane necunoscute care vă solicită transmiterea unor sume de bani, pentru diverse motive anunţaţi urgent Poliţia, sau sunaţi la 112!;