Stiri locale

Atenţie la ţepele noilor furnizori de gaz şi de curent

Agenţi ai unor companii care furnizează energie, îmbrăcaţi cu vestă reflectorizantă bat la uşile localnicilor pentru ai convinge să semneze o hârtie prin care sunt de acord ca citirea contoarelor să fie realizată de o persoană a firmei pe care o reprezintă şi să nu se mai transmită online citirea, în cazul celor care procedează astfel. Activitatea este perfect legală iar schimbarea furnizorilor de energie este posibilă conform legii.

Problema o reprezintă însă înşelăciunea la care sunt supuşi consumatorii naivi, care dau crezare unei informaţii false, cum că se va renunţa la citirea online.

În baza semnăturii şi a unei copii după actul de identitate pe care o solicită, respectiva firmă trimite apoi o solicitare de reziliere a contractului cu actualul furnizor, urmând să realizeze conexiunea în acte cu noul furnizor, fără voinţa explicită a proprietarului. Mai mult decât atât, consumatorul nu primeşte niciun document care să ateste semnarea unui contract.

2 comentarii la „Atenţie la ţepele noilor furnizori de gaz şi de curent

  • Se poate solicita revenirea la vechiul furnizor.

  • OK….si daca s-a consumat deja inselaciunea,ce este de facut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *