Aurel Tămaș la zilele Târnăveniului


Un artist, un om al muzicii populare și al muzicii ușoare, clujean venit din mediul rural, tradițional, credincios, foarte dedicat activităților ce le desfășoară, dar mai ales un adevărat mare român, acesta este Aurel Tămaș. S-a născut în 16 aprilie 1961 într-o familie tradițional ardelenească în Borșa, județul Cluj, iar în prezent este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România.

Interpretul Aurel Tămaș va urca pe scena zilelor Târnăveniului duminică, 23 august.

Printre cele mai cunoscute melodii cântate de Aurel Tămaș sunt “Cucule pasăre mândră”, “Nu-i român ca ardeleanu”, “Viață trecătoare”, “Floare de melin”.

O carieră de succes este și premiată pe măsură, 2 discuri de aur și unul de platina fac din Aurel Tămaș un artist complet. Mai mult decât atât, interpretul se mândrește cu premii la Festivale Internaționale, împreuna cu tot grupul, dar cel mai mare premiu pentru el este: “faptul că lumea te ascultă, te iubește.”