Autostrada Unirii (A8): Depunerea ofertelor pentru primul lot al secțiunii de munte a fost prelungită până pe 4 iulie
Valoarea contractului este cuprinsă între 3,3 și 3,9 miliarde lei, iar finanțarea este asigurată (40%) prin Programul Transport.
Depunerea ofertelor pentru proiectarea și execuția lotului Miercurea Nirajului – Sărățeni (23 km), primul lot al secțiunii de munte de pe A8 – Autostrada Unirii, a fost prelungită până la data de 4 iulie, ca urmare a solicitărilor de clarificare, arată datele consultate de Economedia în SEAP.
Termenul inițial a fost prelungit pentru a doua oară, după 22 mai și apoi 25 iunie.