AVEM SUTE DE PASIONAȚI DE BICICLETE ȘI NICIO COMPETIȚIE, EXEMPLUL ÎNFIINȚĂRII TURULUI FRANȚEI

Turul Franței, cea mai mare competiție destinată cicliștilor captează în zilele acestea atenția întregii lumi. Pentru Franța este un bun prilej de a-și prezenta obiectivele turistice în detaliu urmând ca ulterior să beneficieze de pe urma promovării intense făcute cu acest prilej. În traseu au fost cuprinse și Anglia, Spania și Belgia, toate urmând a avea de câștigat de pe urma mediatizării la nivel mondial. Turul Franței a fost început în urmă cu peste 100 de ani de câțiva inimoși care nici nu se așteptau la amploarea pe care o va lua acest fenomen.

La Târnăveni avem sute de pasionați de biciclete și avem numeroase zone sălbatice care îi pot atrage pe împătimiții acestui sport. Mai e nevoie doar de acei ambițioși care pot să pună în mișcare o competiție ale cărei limite de dezvoltare nu pot fi puse niciodată.

ISTORICUL TURULUI FRANȚEI

Anul 1903 rămâne un punct de referință în istoria ciclismului, întrucât atunci a avut loc prima ediție a Turului Franței, cursă de mare fond pe etape, rămasă până în zilele noastre proba numărul 1 a rutierilor.

http://youtu.be/l6jb0VU1ges

Anul acesta, la 5 iulie 2014, s-a dat startul ediției cu numărul 101 a Turului Franței, la Yorkshire, în Marea Britanie. Turul din acest an se întinde pe o distanță de 3.664 kilometri și 21 de etape, urmând să ia sfârșit peste trei săptămâni, pe Champs-Elysees, la Paris. Cursa, la care au luat startul 198 de cicliști, din componența a 22 de echipe, trece prin Belgia și Spania.

În Franța, de la începutul secolului XX, oricine se angaja la o cursă de ciclism de aproape 2.500 km, pentru a străbate țara, era considerat puțin nebun. Dar asta nu l-a oprit pe Geo Lefevre, jurnalist la revista ”L’Auto” pe atunci, să-și ducă la îndeplinire planul de a organiza o cursă între principalele orașe ale Franței: Paris, Lyon, Marsilia, Toulouse, Nantes și din nou, Paris. Iar redactorul-șef al publicației, Henri Desgrange, a fost destul de curajos pentru a susține ideea de organizare a Turului Franței (Le Tour de France).

Astfel, la 1 iulie 1903, 60 de pionieri s-au urcat pe biciclete, la Montgeron. După șase etape lungi (Nantes — Paris, 471 km!), doar 21 de rutieri, conduși de Maurice Garin, câștigătorul primei ediții, au ajuns la finalul primei epopei — amintește articolul ”Momente mărețe în istoria Turului”, publicat pe site-ul oficial al competiției.

Provocând un amestec de uimire și admirație, Turul a câștigat în scurt timp atenția publicului sportiv, iar mulțimile de pe marginea drumului au devenit consistente. Francezii și-au pus la suflet evenimentul neobișnuit care le aducea orașele, tărâmul rural, și din 1910, chiar și munții, în lumina reflectoarelor.

Turul a evoluat odată cu vremurile. Evenimentul a beneficiat din 1936, chiar și de introducerea unor concedii plătite, în Franța. A trecut de războaie și apoi a savurat perioada ”trente glorieuses” (30 de ani glorioși) de prosperitate economică, bucurându-se de zilele de glorie ale cutezătorilor Coppi, Bobet, Anquetil, Poulidor, și și-a deschis porțile pentru țările străine, odată cu debutul globalizării, mai notează istoria concursului.

Între cele mai notabile momente ale competiției, anul 1912 a marcat primul succes al unui străin în competiție: belgianul Odile Defraye câștigă Turul Franței.

Tricoul galben, care indica liderul din clasamentul general, a fost înmânat, pentru prima dată, în 1919, lui Eugene Christophe, la Grenoble. Galbenul evidenția culoarea hârtiei pe care era tipărită revista ”L’Auto”.

În 1930, este introdusă caravana de publicitate, care urmărea plutonul de cicliști.

Anul 1936 a fost singurul an, în care, România a avut participanți la Turul Franței, după ce Henri Desgrange a trimis invitații de participare la Turul Franței către țările estice, printre care se număra și România. Cu mari eforturi, Federația de ciclism a reușit să facă rost de fondurile necesare pentru trimiterea celor patru reprezentanți ai naționalei României: Virgil Mormocea (27 de ani), Constantin Tudose (25 de ani), George Hapciuc (26 de ani) și Nicolae Ion Țapu (29 de ani).

După cel de-Al Doilea Război Mondial, într-o Franță care trecea prin eforturile reconstrucției, Turul a reprezentat un simbol al unității națiunii. La această ediție, Jean Robic se bucură de laurii victoriei, după ultima etapă.

În 1952, în cadrul unui experiment, sunt introduse trei linii de finish la altitudine: Alpe d’Huez, Sestrieres și Puy-de-Dôme. Italianul Fausto Coppu trece victorios de toate trei, pentru a-și adjudeca al doilea titlu al acestei competiții.

În 1964, ciclistul francez Jacques Anquetil devine primul deținător de cinci titluri ”Le Tour”.

În 1975, linia de finish este mutată pe Champs-Élysées, de la Parc des Princes și La Cipale.

Ultimul titlu al unui francez, a fost cel obținut de Bernard Hinault, în 1985. Cu această ocazie, francezul și-a adăugat în palmares al cincilea succes în Turul Franței.

În 1992, pentru a marca Tratatul de la Maastricht, Turul a invitat în competiție Spania, Belgia, Olanda, Germania, Luxemburg și Italia.

În 2001, germanul Erik Zabel, câștigător a 12 etape ale Turului, a intrat în istorie ca deținător al unui număr record de tricouri verzi, introduse în 1953.

În 2003, la împlinirea a 100 de ani a competiției, startul s-a dat la Montgeron, în amintirea plecării de la prima ediție.

După cum noteză publicațiile sportive, ediția din 2014 a Turului Franței, nu aduce aproape deloc cu spectacolul din 2013, când Amaury Sport Organization (ASO) a sărbătorit ediția cu numărul 100, cu finaluri montane pe Alpe d’Huez și Mont Ventoux, două dintre cele mai importante cățărări din istoria competiției.

În acest an, organizatorii au concentrat etapele montane în a doua jumătate a competiției pentru a crea o tensiune mai mare la final, segment ce va fi disputat, după prognosticuri, între britanicul Chris Froome și spaniolul Alberto Contador, pe ascensiunile Tourmalet și Hautacam.

Marți, 8 iulie, s-a desfășurat etapa a 4-a a ediției 2014, pe traseul Le Touquet-Paris-Plage / Lille Métropole (163.5), iar in 9 iulie are loc etapa a 5-a, Ypres / Arenberg Porte du Hainaut (155,5 km).

Citește și: CUM AR PUTEA AVEA BICICLIŞTII DIN TÂRNĂVENI PISTE SPECIALE CHIAR AICI ÎN ORAŞ