Portalul municipiului Târnăveni

RecentStiri locale

Bărbat bănuit de uciderea animalelor cu intenție, fără drept și uz de armă letală, fară drept

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Poliției municipiului Târnaveni au identificat un bărbat, din județul Mureș, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept și uz de armă fără drept.

În fapt, la data de 02 februarie a.c., în jurul orei 10.10, polițiștii au fost sesizați prin Apel 112, de către un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Târnaveni, cu privire la faptul că trei câini aparținând acestuia, au fost împușcați, pe raza comunei Adămuș.

Din verificările efectuate până la acest moment, polițiștii au stabilit faptul că la aceeași dată, în cadrul unei partide de vânătoare legal organizate, un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Târnaveni, în calitate de vânător, ar fi efectuat mai multe focuri de armă asupra a trei câini metiși, care s-ar fi aflat pe raza fondului de vânătoare, rezultând decesul acestora.

Polițiștii au procedat la ridicarea armei letale de vânătoare, de calibru 12 mm, pe care bărbatul o deținea în mod legal, în vederea continuării cercetărilor.

Cadavrele câinilor urmează a fi depuse la Direcția Sanitar Veterinară Mureș, în vederea efectuării unei expertize sanitar-veterinare de specialitate.

Urmare a acestui eveniment nu au fost înregistrate victime omenești și nu a fost pusă în pericol viața vreunei persoane.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept și uz de armă fără drept, sub supravegherea unității de Parchet competente, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *