BICAPA TÂRNĂVENI PRINTRE PRINCIPALII POLUATORI DIN JUDEŢ

Batalurile de la fosta unitate Bicapa din Târnăveni, dar şi Combinatul Chimic Azomureş din Târgu Mureş reprezintă principalii poluatori din judeţ. Cu toate acestea, cei de la Administraţia Bazinală de Apă Mureş au ajuns la concluzia că apa din judeţul Mureş este bună de băut şi nu este poluată. Şeful Biroului de Gestiune a Resurselor de Apă, Ana Maria Karabinos, a precizat că apele judeţului Mureş nu sunt afectate de substanţe chimice, cele mai toxice consumului uman. Concluziile au fost prezentate la şedinţa Colegiului Prefectural Mureş care a avut loc miercuri în urma monitorizării apelor subterane şi de suprafaţă din judeţ în 2012. Cu toate acestea apa din fântâni sau izvoare trebuie verificată individual deoarece nu peste tot este potabilă.