Blajul a cheltuit două milioane pentru modernizarea sediului Primăriei

Primăria Blaj beneficiază de un sediu ultramodern, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, ce au durat opt luni. Investiția a fost de aproximativ două milioane de lei. Luni a avut loc o mică ceremonie de reinaugurare a sediului Primăriei Blaj din Piața 1848, nr. 16.

Cetățeanul care intră în Primărie trebuie să găsească acest loc primitor și confortabil, în care respectul față de plătitorul de taxe să se simtă la tot pasul. Sper, în consecință, ca începând de astăzi, să crească la Blaj calitatea și eficiența actului administrativ”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Reabilitarea interioară a sediului Primăriei Municipiului Blaj a constat în mai multe lucrări.

Au fost înlocuite toate pardoselile din marmură pe holuri și coridoare, au fost desfăcute pardoselile din parchet laminat și stratul suport, fiind turnate șape de egalizare.

Au fost refăcute finisajele pereților și corectate neregularitățile existente (placarea pereților cu plăci din gipscarton). S-au realizat pardoseli din PVC, trafic intens, plinte PVC tip scafă profil terminal.

Au fost refăcute pardoselile în spațiile de circulație comune, scări, holuri, cu piatră naturală și înlocuite ușile interioare.

A fost refăcută în totalitate instalația electrică (iluminat, prize, curenți slabi) prin montarea aparatelor pe stâlpișori și realizate tavanele false care să permită mascarea tubulaturilor de climă și ventilație.

Au fost montată instalație de climatizare pe timp de vară și extins grupului sanitar de la etaj.

A fost înlocuită întreaga rețea de încălzire, inclusiv caloriferele și realizată rețeaua pentru sistemul de securitate, antiefracție, precum și cea de alarmare la incendiu.

Toate birourile au fost dotate cu mobilier nou.

Mai multe detalii pe Alba 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.