Bloc evacuat în urma unui incendiu în cartierul 1 Decembrie 1918 din Târnăveni
Două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD B2 intervin în aceste momente în municipiul Târnăveni, în urma producerii unui incendiu care se manifestă generalizat într-un apartament situat la etajul 2 dintr-un bloc cu 4 etaje de pe strada 1 Decembrie 1918. Se acționează pentru evacuarea întregului bloc.
Până la acest moment au fost evacuați 7 adulți și 2 minori care sunt evaluate medical de cele două echipaje SMURD prezente la locul intervenției.
Pompierii au localizat incendiul, acesta manifestându-se violent cu degajări mari de fum.
La fața locului au fost mobilizate următoarele forțe: 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autoscări, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 2 echipaje SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
În interiorul apartamentului nu era prezentă nici o persoană la momentul izbucnirii incendiului. La acest moment din întregul imobil au fost evacuați preventiv 27 de locatari. Incendiul este lichidat.
Locatarii evacuați nu au necesitat îngrijri medicale. În urma incendiului a fost afectată o suprafață totală de circa 55 mp. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric.
Sg. maj. Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș






























