Portalul municipiului Târnăveni

RecentStiri locale

“Cafeneaua părinților pentru siguranța copiilor” la Liceul Tehnologic Târnăveni

La nivelul județului Mureș, Echipa locală intersectorială pentru prevenirea și combaterea violenței și exploatării copilului Mureş (EIL Mureş) implementează campania “Cafeneaua părinților pentru siguranța copiilor”, sub coordonarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Mureș.

Proiectul reunește reprezentanții instituțiilor membre ale EIL Mureș și își propune să realizeze un cadru de sprijin informațional pentru părinții preocupați de siguranța copiilor lor.

Într-o societate aflată în continuă dezvoltare, cu tentații la tot pasul, este important ca larga paletă de măsuri pentru siguranță să abordeze și problemele cu care se confruntă părinții sau cei care au în îngrijire copii sau adolescenți, dar și cadrele didactice .

De asemenea, rămâne esențial ca întrebările rămase fără răspuns să se transforme în soluții eficiente și comune, care să ajungă la stadiul de bune-practici într-un viitor sigur al celor pe care alegem să-i protejăm.

Săptămâna trecută a avut loc ce de-al patrulea atelier din cadrul campaniei, la Liceul Tehnologic Târnăveni, unde, alături de părinți, membrii EIL Mureș au abordat capcanele din mediul online, violența domestică, consecințele consumului de droguri, traficul de persoane și situațiile de risc din comunitate.

,,Cafeneaua părinților pentru siguranța copiilor” este implementată de EIL Mureș cu sprijinul instituțiilor membre: Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Târgu Mureș, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii și Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

De asemenea, aceasta nu ar fi posibilă fără sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, a consilierilor școlari și a consiliilor de părinți implicate.