Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

În baza parteneriatului între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări S.A, la nivel naţional se derulează Campania „Neglijenţa-invitaţie deschisă la furt!”, care vizează informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de siguranţă pe care aceştia trebuie să le adopte în vederea prevenirii furturilor din locuinţe.
Campania se derulează în perioada aprilie-august 2016, la nivel judeţean fiind angrenaţi, pe lângă poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, poliţiştii din structurile de Ordine Publică – Siguranţă Publică, Proximitate şi purtătorul de cuvânt.
PROTEJEAZĂ-ŢI LOCUINŢA!!
Închide ferestrele şi uşa de fiecare dată când pleci de acasă! (1 din 4 furturi din locuinţă este favorizat de neglijenţa proprietarilor care le lasă o portiţă deschisă hoţilor).
Dacă stai la parter sau la etajul 1, montează grilaje la toate ferestrele! Escaladarea geamurilor e un mod frecvent de operare, iar forţarea acestora face accesul în locuinţă extrem de uşor)!
Locurile secrete în care laşi prietenilor apropiaţi cheia apartamentului, precum ghiveciul cu flori sau preşul de la intrare nu sunt aşa de secrete precum crezi. Astfel de metode te fac vulnerabil în faţa furturilor!
Nu ţine sume semnificative de bani lichizi în casă. Sunt pe primul loc în preferinţele hoţilor urmate de aparatură electronică, telefoane mobile şi bijuterii.
Indiferent de pretext, nu le oferi persoanelor necunoscute informaţii despre tine sau despre vecinii tăi. Nici despre bunurile deţinute, nici despre programul de lucru.
Păstrează documentele de provenienţă pentru bunurile de valoare pe care le deţii. Reţinerea elementelor de identificare şi fotografierea acestora pot contribui la găsirea şi recuperarea obiectelor furate.
• Nu permite accesul în locuinţă străinilor care pretind că reprezintă instituţii, dar nu se pot legitima! Chiar dacă au uniformă sau ecusoane, trebuie să îşi justifice prezenţa prin legitimaţie şi carte de identitate. (Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, IPJ Mureş)
