RecentStiri locale

Când vom ajunge pe autostradă până în Târgu Mureș

Joi 29 mai 2020, ministrul Lucian Bode şi Prim-Ministrul Ludovic Orban, alături de miniştrii Virgil Popescu şi Niculae Ciucă împreună cu reprezentanţii autorităţilor publice locale au participat la semnarea de către conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a contractului pentru “Construcţia sectorului de Autostradă Târgu Mureş – Ungheni şi Drum de Legătură” care face parte din Autostrada Transilvania.

Contractul semnat cu S.C. STRABAG S.R.L., în valoare de 192.059.217,23 lei fără TVA, prevede execuţia a 9,2 km, respectiv: sectorul de autostradă Târgu Mureş – Ungheni (4,5 km) şi un drum de legătură (4,7 km).

Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi are prevăzută o durată de 18 luni pentru execuţia lucrărilor şi 108 luni (9 ani) ca perioadă de garanţie.

Lucrările pentru realizarea acestui sector de autostradă prevăd şi construcţia a 3 poduri şi pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri şi pasaje pe autostrada, precum şi două noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la reţeaua de drumuri existentă.

“În două săptămâni vom semna contractul de proiectare şi execuţie pentru încă 30 de kilometri de autostradă din Autostrada Transilvania, pe tronsonul Biharia – Chirbiş. Astăzi, pe Autostrada Transilvania se lucrează pe Iernut – Cheţani, Cheţani – Câmpia Turzii, se lucrează şi pe Biharia – Borş. Avem şanse foarte mari să terminăm cei 17 kilometri din Iernut – Cheţani şi descărcările de pe acest tronson. Astăzi semnăm un contract de execuţie a lucrărilor pentru 9,2 kilometri pe tronsonul Târgu Mureş – Ungheni, 4,5 kilometri de autostradă şi 4,7 de kilometri de drum de legătură. Finanţarea este asigurată pentru acest proiect, iar termenul de execuţie este de 18 luni. Solicit, aici, constructorului, ţinând cont de aşteptările pe care le au românii cu privire la acest obiectiv, să îl finalizeze cât mai repede şi cred ca în 2021 să finalizaţi acest obiectiv, pentru că ştiu că puteţi să terminaţi anul viitor”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, că în două săptămâni va fi semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru încă 30 de kilometri din Autostrada Transilvania, fiind vorba de sectorul Biharia – Chirbiş. 

Lucian Bode a declarat, într-o conferinţă de presă la Prefectura Mureş, că anul 2020 va fi şi anul Autostrăzii Transilvania.  “Am spus, în urmă cu câteva săptămâni la Piteşti, în momentul semnării contractului privind lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, tronsonul Curtea de Argeş – Piteşti, anul 2020 va fi anul autostrăzii Sibiu – Piteşti pentru că după ani şi ani de aşteptări au început lucrările la acest obiectiv major de infrastructură de transport rutier din România.

Pot să afirm astăzi, la Târgu Mureş, că anul 2020 va fi şi anul Autostrăzii Transilvania”, a spus ministrul Transporturilor. El a precizat că în două săptămâni va fi semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru încă 30 de kilometri din Autostrada Transilvania.  “În două săptămâni vom semna contractul de proiectare şi execuţie pentru încă 30 de kilometri de autostradă din Autostrada Transilvania pe tronsonul Biharia – Chirbiş.

Astăzi, pe Autostrada Transilvania se lucrează pe Iernut – Cheţani, Cheţani – Câmpia Turzii, se lucrează pe Biharia – Borş. Avem şanse foarte mari să terminăm cei 17 kilometri din Iernut – Cheţani şi descărcările de pe acest tronson”, a afirmat Lucian Bode.  

El a fost prezent la Prefectura Mureş pentru semnarea contractului de execuţie pentru Lotul 1 Târgu Mureş-Ungheni şi drumul de legătură din Secţiunea 1C a Autostrăzii Transilvania.  “Astăzi semnăm un contract de execuţie a lucrărilor pentru 9,2 kilometri pe tronsonul Târgu Mureş – Ungheni, 4,5 kilometri de autostradă şi 4,7 de kilometri de drum de legătură”, a declarat Bode.  El a mai spus că valoarea acestui proiect este de 192 de milioane de lei.  “Avem finanţare asigurată – 192 de milioane de lei costă acest obiectiv, iar termenul de execuţie este 18 luni.

Solicit constructorului să finalizeze mai repede să nu mergem până în 2022 cu recepţia lui, în 2021 să finalizaţi acest obiectiv”, a transmis ministrul Transporturilor.  El a mai spus în conferinţa de presă că în acest an au fost începute lucrările la 70 de kilometri de autostradă şi drumuri expres, iar în următoarele săptămâni Guvernul va veni cu un plan de dezvoltare a infrastructurii de transport în România pentru următorii zece ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *